Cu cortul prin Namibia
Namibia este prima țară de pe continentul african pe care o vizitez. Am plecat la drum cu multe credințe legate de siguranță și sărăcie, credințe care mi-au fost demontate odată ajunsă acolo.
Las mai jos detaliile administrative ale celor 3.200 km parcurși și ale celor 17 nopți dormite la cort + una la cazare.
Transport
Din București am zburat cu Lufthansa până în Munich / Frankfurt (~2 ore de zbor), iar de acolo am zburat cu Discover Airlines până în Windhoek, capitala Namibiei (~9 ore de zbor). Discover Airlines face parte din grupul Lufthansa, fiind divizia lor de leisure. Pentru un panicat de zboruri ca mine, detaliile astea au contat: atât distanțele relativ suportabile, cât și încrederea în compania aeriană.
Local ne-am deplasat cu o Toyota Hilux cu cort pe acoperiș, închiriată de la Namibia2Go. Namibia2Go este o companie destul de mare și serioasă, parte a grupului Gondwana Collection Namibia, care oferă cazări pentru toate buzunarele, în toată Namibia. Pe noi ne-au luat de la aeroport, ne-au asistat în cumpărarea unui eSIM și apoi în crearea unui itinerariu, făcându-ne rezervări sau sugestii de campinguri.
Important
Visa on arrival. Viza este un punct important din proces. Am aplicat ușor, online, și am primit-o rapid. Eu am uitat să o printez (deși scria asta pe viză), așa că m-am ales cu o mustrare din partea doamnelor de la vamă, dar m-au și ajutat, printând-o pentru mine odată ajunsă acolo.
Bilete de avion dus–întors. Noi nu obișnuim să luăm și biletul de întoarcere, dar de data asta a fost necesar pentru a obține viza, care este valabilă 90 de zile de la intrarea în țară, și trebuie să arăți dovada că ai în plan să te întorci.
Internet. Am cumpărat un eSIM din aeroport, ajutați de cei de la Namibia2Go.
Engleza. Engleza este limba națională, deci a fost extrem de ușor să comunicăm peste tot pe unde am mers. În zonele mai izolate se vorbește mai puțin, însă mereu am avut cu noi pe cineva care ne-a tradus.
Drumurile. Călătoria noastră a însemnat puțin asfalt și mult drum de țară: nisip, pietriș. Este recomandat ca pe un astfel de drum să dezumfli puțin cauciucurile. Am făcut-o și noi și ne-a ajutat mult.
Partea stângă. Se circulă pe partea stângă. Ne-am obișnuit repede, pentru că drumurile parcurse de noi au fost pustii, largi și au servit drept un bun loc de antrenament. Am evitat pe cât posibil orașele.
Documente. Nu eram pregătită pentru atâtea hârtii de completat și semnat. Peste tot pe unde mergi lași numele, de unde vii și unde te duci, numărul de pașaport, numărul mașinii, marca mașinii uneori, câți sunteți, câte nopți stați.
Siguranța. În 18 zile nu am pățit nimic. Am avut doar o mică panică la prima interacțiune cu un oraș, Walvis Bay, unde nici nu am coborât bine din mașină că am și fost întâmpinată de un domn care voia să vândă ceva. Atât. Este o țară relativ sigură, însă este bine să fii precaut. Nu am lăsat niciodată obiecte de valoare la vedere în mașină, nu am intrat în zonele sărace ale orașelor și nu am intrat în Windhoek, capitala țării, unde chiar localnicii ne-au spus că sunt precauți pe stradă.
În campinguri există un nivel ridicat de securitate: paznici la intrare și paznici care patrulează noaptea. În Damaraland am avut chiar un paznic care patrula cu pușca la el, dar ne-am gândit că, fiind în sălbăticie, poate fi și o măsură de siguranță împotriva animalelor. Există paznici peste tot: pe străzi, la intrarea în supermarketuri, la intrarea în toaletele publice, la intrarea în magazine.
Totodată, este recomandat să nu fii seara pe stradă în oraș și să nu conduci noaptea. Am evitat să facem asta. Este o senzație cu care a trebuit să mă obișnuiesc. În rest, toate bune. Am condus fără probleme distanțe lungi și am luat cu mașina localnici acolo unde ni s-a cerut ajutorul.
Cultura bacșișului. Deși nu este cerut explicit, simți presiunea de a lăsa bacșiș aproape peste tot și pentru orice: îți păzesc mașina, îți spală mașina, îți bagă benzină, la restaurante, îți deschid poarta. În orașele mai puțin turistice, cum a fost Opuwo, ești o țintă sigură. La început mi-a fost greu să fac față numărului ridicat de oameni care au făcut cerc în jurul meu în cele 30 de minute de așteptare în fața supermarketului. Și acolo, când situația devenea inconfortabilă, apărea un paznic care risipea gașca.
Fii pregătit pentru presiunea acestui „dat” și pentru priviri mai puțin prietenoase atunci când nu te conformezi. Este o realitate a economiei locale — mai degrabă un sport național practicat cu perseverență. Dacă ai prins România anilor ’90, vei avea un sentiment familiar de deja-vu și vei fi perfect echipat emoțional pentru experiență.
Itinerariul
Harta traseului arată așa:
https://maps.app.goo.gl/KV7BuvNfjvx4zKJYA
Iată-l desfășurat.
Deșertul Kalahari
Am aterizat dimineața pe aeroportul Hosea Kutako International Airport, am luat mașina și am plecat.
🛖 Am rezervat o cameră la Kalahari Anib Lodge pentru că nu am mai găsit loc în camping. Ne-am oprit aici pentru a fi mai aproape de primul punct de pe traseu, Sossusvlei. A fost cea mai scumpă cazare din călătoria aceasta.
🐘 Am făcut două activități cu ghizii de la lodge: o tură de noapte în căutarea scorpionilor și o tură de dimineață (înainte de a pleca spre Sossusvlei), pentru a prinde răsăritul în Deșertul Kalahari și apoi pentru a căuta animale sălbatice.
⏰ O zi în zonă a fost suficientă, fiind oricum un punct de tranzit.
Sossusvlei
De la cazarea din Kalahari am plecat spre Sossusvlei, dar nu înainte de a opri în primul oraș din drum (și singurul), Mariental, pentru provizii de mâncare și apă. Pe un drum de 5 ore nu am văzut aproape pe nimeni, dar am văzut cum se schimbă peisajul - și asta a fost fascinant.
Sossusvlei se află în Namib-Naukluft National Park, în inima Deșertului Namib (considerat cel mai vechi deșert din lume), și face parte din Namib Sand Sea, denumire care vine din faptul că dunele se mișcă constant. Este unul dintre cele mai vizitate locuri din deșertul Namib și, odată ajunsă acolo, am înțeles de ce.
🛖 Am stat în campingul de stat Sesriem Campsite – NWR (Namibia Wildlife Resorts). Are un scor mic, dar pentru noi a fost perfect: am avut loc la umbra unui copac, are restaurant cu mâncare decentă și este poziționat chiar la intrarea în parcul național.
🐘 Am vizitat Deadvlei și am urcat pe dunele Big Daddy și Dune 45. Intrarea în parcul național costă 150 N$ de persoană și 50 N$ de mașină, pe zi. Este recomandat să ajungi în Deadvlei la prima oră a dimineții sau seara, pentru culori, temperaturi mai suportabile și pentru a evita mulțimea. Porțile parcului se deschid în jurul orei 05:00 dimineața (mașinile se aliniază la coadă de la 04:00) și se închid în jurul orei 20:00. Nu ai voie să rămâi peste noapte în parc.
⏰ Am stat 2 zile aici.
Swakopmund
După două zile de dune, am plecat spre ocean, spre Swakopmund și Walvis Bay. Primele orașe din traseu în care nu ne era foarte clar ce vom găsi. Citisem despre Sandwich Harbour, flamingo, Skeleton Coast și foci, dar nimic foarte concret. Orașele ni s-au părut mai moderne și mai vibrante decât ne așteptam, cu cafenele de specialitate și restaurante cu mâncare bună. Tot aici am văzut cel mai clar diferențele dintre păturile sociale: cartierele celor înstăriți, cu peluze și verdeață, și cartierele celor mai săraci, împinse cât mai departe de oraș.
🛖 Am stat în campingul Windpomp 15, la 15 minute cu mașina de Swakopmund, aproape de ocean - un camping bine dotat, cu bucătărie și baie proprie și cu reguli clare (printre care și păstrarea liniștii).
🐘 Împreună cu cei de la Desert, Dunes and Dust, găsiți la recepția campingului, am făcut două excursii. Prima a fost o zi întreagă cu mașina pe dunele de la Sandwich Harbour: urcat, coborât cu viteză și mers pe muchia dunelor - o experiență intensă și puțin vomitivă pentru cei mai slabi de înger. A doua excursie a fost de jumătate de zi cu caiacul printre focile din colonia de la Pelican Point. Ne doream să vedem focile de la Cape Cross, dar am aflat că am fi dat peste multe foci moarte și am preferat să le vedem vii, în apă, jucându-se cu noi.
⏰ Am stat 4 zile aici.
🥑 Am mâncat foarte bine fructe de mare la Godenfang Restaurant în Walvis Bay, BlueGrass și Village Café în Swakopmund. Am băut cafea bună la Slowtown Coffee Roasters.
Spitzkoppe
De la ocean am luat-o spre interiorul țării, spre un loc magic, ancestral. După un drum de aproximativ 2 ore am ajuns în Spitzkoppe, un loc de care m-am îndrăgostit pentru liniște, peisaje și apusuri. Spitzkoppe este un grup de vârfuri vechi de sute de milioane de ani, care răsar pur și simplu din nimic. Formele rotunjite ale stâncilor mi-au amintit de găluștele cu prune tăvălite prin zahăr brun. Zona este cunoscută atât pentru formațiunile stâncoase, cât și pentru picturile rupestre vechi de aproximativ 4.000 de ani.
🛖 Am stat în camping la Spitzkoppe Community Restcamp, unde, după ce plătești camparea, ești trimis printre stâncile din zona protejată să îți alegi locul preferat. Ne-am împărțit locul de campare cu o gașcă destul de mare de rock dassies. Fiecare loc de campare este prevazut cu o toaleta dar pentru dus si bucatarie trebuie sa te urci in masina si sa conduci pana la receptie.
🐘 Am vizitat Small Bushman’s Paradise, o porțiune de stâncă cu desene vechi de aproximativ 4.000 de ani, care spun povești despre vânătoare, pericole și activități de zi cu zi. Desenele erau modul triburilor de a comunica între ele - un fel de strămoș al WhatsApp-ului. Picturile impresionează atât prin măiestrie, cât și prin faptul că sunt dovezi clare că, acum 4.000 de ani, oamenii căutau deja modalități de a spune povești.
Pe lângă picturi, ne-am mai cățărat pe stâncile din zonă, la The Arch Rock și Rock Pool. Am fi putut face și un hike până pe unul dintre vârfuri, dar nu ne-am trezit suficient de devreme și am ratat plecarea.
⏰ Am stat 2 zile aici.
Damaraland
Am pus regiunea Damaraland pe hartă pentru că știam că acolo vom da peste elefanți de deșert și eram extrem de încântați la gândul că vom vedea elefanți (de orice fel, chiar și de deșert). De la Spitzkoppe la Mowani Campsite am făcut aproximativ 4 ore, însă pe drum ne-am oprit aproape 3 ore la Brandberg, unde știam de existența unor picturi rupestre vechi de aproximativ 7.000 de ani, pe care eram curioși să le vedem.
🛖 Am stat în camping la Mowani Campsite, un camping posh, unde am avut bucătăria și baia noastră. Cea mai tare baie din toate câte am avut până acum: nici zona de duș, nici toaleta nu aveau ușă și, la cât de puțini eram pe acolo, nici nu avea sens să aibă una.
🐘 Am petrecut câteva ore la Brandberg, făcând un hike lejer până la pictura The White Lady, pe cursul unei ape. Recomand cu tărie oprirea acolo. Picturile sunt impresionante. In Damaraland am petrecut o zi cu ghidul nostru de la Mowani Campsite pe urmele elefanților de deșert. I-am găsit până la urmă: o turmă de 6 elefanți, pe lângă care ne-am plimbat în liniște și pe care i-am admirat fiecare în sinea lui.
⏰ Am stat 2 zile aici.
Kaokoland
Pusă pe listă mai mult din zbor, regiunea Kaokoland a fost o oprire fabuloasă: pentru a experimenta viața într-un oraș departe de ruta turistică, Opuwo; pentru a vizita triburile Himba (cele „pe bune”, nu cele apărute la șosea pentru turiști); și pentru Epupa Falls.
🛖 În Opuwo am stat în camping la Kaoko Mopane Lodge & Campsite, chiar în afara orașului, pe malul unui râu, sub mulți copaci. La Epupa Falls am stat în camping la Omarunga Epupa-Falls Camp, pe malul râului Kunene, sub palmieri. Dacă ajungeți pe aici, un pic de precauție nu strică și e bine să aveți în vedere faptul că veți fi ușor de identificat ca turiști.
🐘 Am petrecut o zi într-un trib Himba, organizată cu ghidul nostru găsit pe internet, Beauty Tomona. O zi memorabilă. Am petrecut două zile în camping la Epupa Falls, vizitând cascada, căutând crocodili și citind, fără prea mare presiune.
⏰ Am stat 3 zile în zonă.
Etosha National Park
Ultima oprire - una verde, cu multe animale sălbatice - a fost în Parcul Național Etosha. Odată cu Etosha am simțit întoarcerea la traseul turistic și îndepărtarea de ceea ce este brut și autentic. M-am bucurat, însă, să văd că există atât de multe reguli pentru oameni și că există o intenție clară de a proteja animalele și ritmul lor.
Noi am intrat în parc prin poarta Anderson și, în cei aproximativ 17 km de la poartă până la camping, am văzut toate animalele sălbatice pe care ne propusesem să le vedem.
🛖 Am stat în camping la Okaukuejo Camping Area, tot un camping NWR, tot cu scoruri mici, deși pare că a fost cândva un camping extrem de cochet, lăsat acum în paragină. Nu ne-a interesat prea tare. Am avut un loc liniștit de campare, sub un copac, și am adormit în răgete de lei. Todo bene.
🐘 Am petrecut două zile plimbându-ne cu mașina noastră prin parc, în căutarea animalelor sălbatice. Am fi putut lua și un ghid, pentru a le identifica mai ușor - ghizii vorbesc între ei și își transmit locația animalelor - dar am preferat să fim surprinși.
Cele mai bune locuri din parc pentru observarea animalelor au fost gurile de apă (waterholes), însă am văzut multe animale și mergând aleatoriu cu mașina pe drumurile create de rangeri. Raportăm succes: am văzut elefanți, girafe, zebre, antilope, impala și foarte multe wildebeest, un leu, cinci rinoceri, plus un spectacol impresionant seara, cu rinoceri și multe păsări.
Perioada în care am fost nu este considerată chiar cea mai bună, fiind presupus sezonul ploios. În acest sezon animalele nu se strâng neapărat la gurile de apă, având surse și în alte zone ale parcului, inaccesibile mașinilor.
⏰ Am stat 2 zile în zonă.
În loc de încheiere
Namibia nu a fost o destinație ușoară și nici comodă. A fost mult drum, mult praf, mult timp petrecut cu tine și cu gândurile tale. A fost o țară care nu te distrează, ci te lasă să fii. Care nu îți oferă spectacol non-stop, ci îți cere răbdare, atenție și prezență.
Am plecat cu idei despre frică, sărăcie și pericol și m-am întors cu un respect profund pentru spațiu, tăcere și ritm. Pentru oameni care trăiesc simplu, uneori greu, dar cu o demnitate care nu cere explicații. Pentru animale care nu sunt acolo pentru tine, ci în ciuda ta — și care îți amintesc constant că ești doar un oaspete.
Namibia nu m-a impresionat prin „wow-uri” continue, ci prin lucruri care cresc încet: apusuri care nu cer poze, drumuri pe care nu te întâlnești cu nimeni ore întregi, liniștea care devine zgomotoasă dacă nu ești obișnuit cu ea. M-a obligat să încetinesc, să renunț la control și să accept că nu totul trebuie explicat, bifat sau optimizat.
Nu știu dacă Namibia este pentru toată lumea. Dar știu sigur că este pentru cei care nu se sperie de gol, de distanțe mari și de întâlniri oneste cu ei înșiși. Pentru mine, a fost exact ce aveam nevoie — fără să știu asta înainte să plec.